Exista o forma de rafinament care nu cauta adevarul, ci aplauzele. Nu citeste ca sa inteleaga, ci ca sa poata cita. Nu pune intrebari, ci recita raspunsuri invatate, cu aerul acela superior care transforma orice dialog intr-o mica demonstratie de putere simbolica.
Snobismul cultural nu e iubire de cultura, ci cosplay de prestigiu.
In aceasta piesa, cartea devine accesoriu, nu intalnire. Referinta devine insigna, nu instrument de gandire. Iar omul din spatele frazelor frumoase ajunge sa joace un rol: clovn educat, mereu pregatit sa impresioneze, rar dispus sa se expuna cu adevarat.
Poate de aici incepe igiena intelectuala: din curajul de a spune “nu stiu” inainte de a spune “am citit”.